Mai multe companii private, in colaborare cu statul american, au investit 200 de milioane de dolari pentru a construi, in New Mexico, primul terminal pentru zboruri cosmice din lume.
Acesta se numeste Gara Spatiala America si va fi gata la mijlocul anului 2011. Turistii amantori de vacante pe Luna vor putea pleca de aici peste tot in spatiu. De asemenea, de aici vor pleca si navete cu marfa. Peste aproximativ un an, de pe aceasta pista isi va lua zborul o nava-mama, care va elibera apoi un avion spatial, la altitudinea de 15.000 de metri. In mai putin de patru minute, cei sase pasageri si doi piloti se vor afla la 100 de kilometri deasupra Pamantului, si in imponderabilitate.Dupa doua ore, turistii spatiali vor reveni la sol cu amintiri de neuitat, si cu 200.000 de dolari mai saraci, respectiv pretul calatoriei. Deja, peste 350 de oameni si-au rezervat cate un loc in primele curse.